Ministrul Culturii, așteptat vineri la Odobești

0
255

Eveniment cultural de excepție, vineri, la Odobești. O expoziție de o mare valoare, cu tablouri ale marelui pictor Nicolae Teodorescu, va fi organizată la Casa de Cultură „C. C. Giurescu” din localitate.  La deschiderea expoziției este așteptat chiar și ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu.

„Numele său(n. r. Nicolae Teodorescu) se leagă de Școala de pictură a Episcopiei Buzăului, fondată de Episcopul Chesarie în 1831, pe care a condus-o din 1837. A zugrăvit lăcașuri de cult din București, Vrancea și Buzău, pictând printre altele Biserica „Sfintii Apostoli” a Mănăstirii Ciolanu, Biserica „Sfânta Treime” a Mănăstirii Rătești, catedrala episcopală a Eparhiei Buzăului și catedrala patriarhală din București. Datorită rolului său în renașterea picturii bisericești, în 1844 domnitorul Gheorghe Bibescu l-a ridicat la rangul onorific de Pitar. S-a stins așa cum a trăit în 1880, în discreție și modestie, fiind înmormântat la Mănăstirea Ciolanu. Este pentru prima dată când lucrările pictorului Teodorescu aflate în Muzeul Bisericesc al Eparhiei vor fi expuse publicului vrâncean, grație generozității autorităților bisericești de la Buzău. Evenimentul face parte din programul cultural dedicat aniversării a 390 de ani de la prima atestare a Orașului Odobești. Vernisajul va avea loc la ora 12 în prezența Prof. Univ. Dr. Vlad Alexandrescu, Ministrul Culturii”,  este menționat într-o informare remisă de reprezentanții Casei de Cultură Odobești.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here