Mugur Isărescu, critici dure asupra noului Cod Fiscal

0

Mugur Isărescu critică noul cod fiscal și spune că programul fiscal în forma în care a fost adoptat presupune o relaxare substanţială a politicii fiscale, mai mare faţă de cea preconizată atunci când codul era în stadiul de proiect, informează B1 TV. Mugur Isărescu a mai spus că încă nu sunt date care să sprijine măsurile de relaxare fiscală.

„Unul dintre motive îl constituie, desigur, și programul, să-i spun Codul Fiscal. Programul fiscal, care așa cum a fost aprobat presupune o relaxare substanțială a politicii fiscale, stimulente fiscale sensibil mai mari decât am avut noi în vedere când am făcut proiectul de ușurare. Politica monetară nu mai trebuie să aibă aceeași configurație în condițiile în care aceste relaxări fiscale vor fi introduse în practică. Trebuie să le regândim și context internațional. Contextul internațional observați că nu este deloc favorabil, contextul intern este încă incert. Nu vedem încă date care să ne ajute pe noi să sprijinim măsurile de relaxare fiscală”, spune guvernatorul BNR.

Isărescu a subliniat că acordul cu oficialii de la FMI şi Banca Mondială trebuie să continue. 

„Eu am stat un an și mai mult în mijlocul politicii, nimeni nu poate să-mi reproșeze că nu înțeleg argumentele politice, dar nu e vorba de înțelegerea mea sau a băncii naționale, macroeconomia și legile ei nu înțeleg decizii care nu sunt luate fundamentate. Orice situație de genul acesta trebuie să fie evitată pentru că altfel vom plăti cu costul mai mare de finanțare și așa mai departe”, subliniază Mugur Isărescu.

sursa: www.evz.ro

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here