Mutare surpriză în politică | Valentin Resmeriță ar putea fi candidatul PNL la Primăria Focșani

0

Patronul Metale Internațional, Valentin Resmeriță ar putea fi candidatul Partidului Național Liberal la Primăria Focșani. Informația a fost dezvăluită de surse din interiorul PNL, care au mai spus că prin candidatura afaceristului la fotoliul de primar al municipiului Focșani se speră la o coalizare a forțelor de dreapta în bătălia cu actualul primar Cristi Misăilă. Mutarea politică este una, cel puțin surprinzătoare. Este știut faptul că, actualul ministru Ion Ștefan era văzut ca un candidat aproape sigur în lupta pentru primărie. Însă, conform surselor noastre, în ultimele săptămâni, relația sa cu președintele filialei Cătălin Toma a intrat într-un impas. Astfel, posibila candidatură a afaceristului Valentin Resmeriță l-ar putea determina pe Ion Ștefan să-și reconsidere poziția și să candideze pentru un mandat în fruntea Consiliului Județean Vrancea. Întrebat despre anunțarea unui candidat pentru Primăria Focșani, Cătălin Toma a spus vineri, într-o conferință de presă, că nu a fost stabilit încă și că sunt în lucru mai multe cercetări sociologice care sunt realizate de la centru. „Candidatul PNL pentru municipiul Focșani se află într-o cercetare sociologică pe care Bucureștiul o face. În perioada aceasta au început discuțiile de la nivel național, în privința stabilirii strategiei privind mesajele de campanie și tematica. Sondajul are o multitudine de întrebări din care să reiasă mesajul pe care trebuie să-l poarte candidatul”, a spus Cătălin Toma, care a anunțat data de 15 martie pentru anunțul oficial. Valentin Resmeriță este cunoscut focșănenilor ca un afacerist de succes. În calitate de acționar unic la societatea Metale International, Resmeriță a reușit de-a lungul timpului să păstreze o poziție dominantă pe piața de profil din Vrancea. În luna mai 2019, societatea condusă de Valentin Resmeriță a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni a unei dintre cele mai cunoscute firme din Vrancea: General Construct.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here