Noapte de foc pentru pompierii vrânceni

0
556
În noaptea dintre Sfântul Andrei și Ziua Națională, pompierii din Vrancea au avut nu mai puțin de trei intervenții, la tot atâtea incendii.

Primul dintre ele a fost anunțat la ora 01.10 la o locuință din Bîrsești. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de la Stația de Pompieri Vidra, precum și o autospecială de stingere de la Punctul de Lucru Năruja.

Din fericire, intervenția a fost rapidă și promptă, astfel că au ars doar 4 mp de acoperiș.

În jurul orei 04.05, trei echipaje de la Detașamentul de Pompieri Focșani au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD la o locuință din Golești, unde a ars acoperișul camerei centralei.

Ultima intervenție a nopții a venit în urma unui apel la 112 înregistrat în jurul orei 05.00. În acest caz a fost semnalat un incendiu la Pufești, care se manifesta la nivelul acoperișului unui adăpost de animale. La această intervenție au fost mobilizate trei echipaje de la Secția de Pompieri Adjud, care au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și cu o ambulanță SMURD.

Potrivit reprezentanților ISU Vrancea, acoperișul adăpostului de animale a ars pe o suprafață de circa 70 mp.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here