Olimpiada de Limba Germană, la Focșani

0

olimpiada germana - Olimpiada de Limba Germană, la Focșani

181 de liceeni din întreaga țară, inclusiv din București, sunt așteptați, săptămâna viitoare, la Focșani, unde va avea loc etapa națională a olimpiadei de limba germană. Acestora li se adaugă și 10 elevi din Vrancea, care au obținut cele mai bune rezultate la faza județeană a competiției și s-au calificat să participe la olimpiada națională.

Olimpicii sunt așteptați la Focșani luni, 20 aprilie, iar festivitatea de deschidere este programată să aibă loc la Teatrul Comunal Maior Gh. Pastia. Concursul va începe a doua zi, gazdă a olimpiadei fiind desemnat Colegiul Național Unirea din Focșani. Până sâmbără, cei aproape 200 de liceeni, cei mai buni din țară, se vor întrece pentru a demonstra că stăpânesc la perfecție sau aproape de perfecție limba germană modernă.

Va fi un bun prilej pentru toți participanții să lege prietenii trainice, iar un prim contact între concurenți a fost deja creat prin intermediul site-ul dedicat olimpiadei de germană.

De aici olimpicii pot afla programul competiției, pot rezolva, la momentul potrivit, subiecte, pot afla baremele și, nu în ultimul rând, pot schimba impresii, în timp ce o galerie foto îi invită pe olimpici la o vizită virtuală prin Focșani. Festivitatea de premiere va avea loc duminică, 26 aprilie, la Teatrul Pastia.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here