Ultima săptămână a adus și o înmulțire a cazurilor de coronavirus la nivelul întregii țări, lucru care a făcut ca populația să se împartă în două: cei care cred în existența virusului și cei care neagă cu înverșunare acest lucru. Dacă prima categorie poate argumenta cu subiect și predicat cele susținute, cea de-a doua se zbate între argumente contradictorii și idei inoculate de mințile roșii. Unul dintre argumentele propagate atât în mediul online cât și prin viu grai este acela că ei ştiu că nu există virusul întrucât nu cunosc pe nimeni care să fie bolnav. Pot să le spun doar că sunt simpli norocoși prinși în capcana propriei neghiobii. Tentaţia de a dezbate cu ei trebuie înăbuşită pentru că este inutilă. Am ajuns la concluzia că nu are rost să explici cuiva că Japonia există ca țară chiar dacă nu ai vizitat-o. Un lucru este clar: la acest moment contează foarte mult mobilizarea oamenilor normali împotriva celui mai popular complot care a existat din toate timpurile: complotul imbecililor. Chiar dacă mulți negaționiști cred că au permisiunea de a nu crede în acest virus, asta nu înseamnă neapărat că se poate încadra la libertatea de opinie. Atât timp cât numărul poveștilor despre tragedia care pare să îngenuncheze o întreagă planetă cresc de la o zi la alta, este de neconceput cum un cetățean care are propria opinie fundamentată greșit nu respectă durerea celor care își pierd părinții, surorile sau frații într-o pandemie care ucide zilnic. Este vorba despre un egoism mizerabil. Un egoism dus la extrem, atunci când susții ideile unora care nu fac altceva decât să îndemne la nepurtarea măștii de protecție sau ideile celor care „au auzit” că medicii plătesc rudele pentru ca decesele să fie raportate într-un mod anume.
Sunt patru luni. Patru luni de când primesc informații atât de la pacienți, de la medici sau de la rudele celor care și-au pierdut viața. Unele dintre mărturii te șochează de-a dreptul, altele îți nasc întrebări dintre cele mai negre. Însă am tras o concluzie clară: virusul nu se uită la situația financiară, nici la poziția în societate. Și am mai înțeles un lucru: cei care neagă existența COVID se încadrează în tiparul persoanelor care preferă să stea cu berea în mână, sprijiniți de gard, în timp ce autoritățile le deszăpezesc curțile.
Mi-aș permite să încadrez „negaționiștii” în două categorii cu mentalități diferite: idiotul rezervat și mârlanul șmecher. Așadar, dacă nu ați cunoscut bolnavi de COVID ar trebui să vă simțiți norocoși.