Ordinul privind suspendarea managerului Mîndrilă, semnat și parafat încă de vineri

0
368

Ministrul Sănătății pare ocupat până peste cap cu situația Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani. După câteva vizite mai mult sau mai puțin anunțate și decizii legate de conducerea militară a spitalului, Nelu Tătaru a semnat un ordin de ministru prin care managerul Constantin Mîndrilă a fost suspendat din funcție.

Lucrurile s-au mișcat rapid, cu atât mai mult cu cât conducerea militară care a fost adusă pentru a ține coronavirusul sub control în Focșani și-a încheiat misiunea la finele săptămânii. Așa că Spitalul Județean a scris pe 8 mai o scrisoare către minister, în aceeași zi a fost emis Ordinul de ministru, care a fost transmis ulterior și la Focșani.

Ordinul este simplu: începând cu data de azi, Constantin Mîndrilă este suspendat din funcția de manager al Spitalului Județean ca urmare a concediului pentru incapacitate temporară de muncă pentru o perioadă mai mare de o lună, suspendându-se automat și contractul de management încheiat de acesta cu Ministerul Sănătății în ianuarie 2019.

Concediul medical al lui Constantin Mîndrilă are legătură cu faptul că a fost depistat pozitiv la COVID-19 pe data de 8 aprilie, iar apoi, pe 12 aprilie, a fost internat cu mare tam-tam la Secția de Boli Infecțioase.

Vineri au apărut informații potrivit cărora ministrul Nelu Tătaru a ales noul manager, în persoana stomatologului Codruța Mihalache, din Păunești, care urma să preia frâiele de ieri. Dat fiind însă ordinul de ministru care îl vizează pe Constantin Mîndrilă, numirea acesteia nu poate opera decât de azi. Cu toate acestea, se pare că doamna Mihalache a făcut o incursiune ieri prin spital și birouri.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here