Patronii de cluburi şi discoteci din Vrancea, verificați de poliţişti. Au fost date amenzi cu nemiluita

0

Cluburile şi discotecile din Vrancea, luate la bani mărunţi de poliţişti. Ample acţiuni au fost organizate în week-end de către oamenii legii de la Serviciul de investigare a criminalității economice. Poliţiştii au verificat modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniul drepturilor de autor, a drepturilor conexe și a drepturilor de proprietate intelectuala.

În total, au fost verificaţi  șapte agenți economici din municipiul Focșani și comunele Cotești și Milcovul, fiind constatată o infracțiuni și fiind aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare de 47000 lei.

La acțiune au participat polițiști din cadrul structurilor de investigarea criminalității economice, investigații criminale, ordine publică, acțiuni speciale, precum și un inspector din cadrul Uniunii Producătorilor de Fonograme din România.

Activitatea a mai vizat verificarea documentelor de proveniența și înregistrarea acestora în contabilitatea primara a mărfurilor oferite spre comercializare, verificarea produselor oferite la vânzare în sensul respectării termenelor de valabilitate, înregistrarea în casa de marcat fiscală a vânzărilor, respectarea legislației în domeniul asigurării pazei, ordinii și liniștii publice.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, anunţă poliţiştii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.