Patronul Edil Dan Construct, dosar penal pentru accidentul de la Ceasul Rău de duminică seara

0
3859

Conducătorul auto care se afla la volanul Mercedesului care a lovit, duminică seara, un taxi pe Bulevardul Unirii, aproape de Ceasul Rău, care părăsise locul faptei, a fost în cele din urmă identificat de polițiști.

Este vorba despre Daniel Dumitru Sava, cunoscut om de afaceri vrâncean, care deține firma Edil Dan Construct, una dintre societățile de construcții agreate de administrația locală și de cea județeană. Sava a părăsit locul accidentului înainte să-și facă apariția polițiștii, însă în cele din urmă oamenii legii au dat de urma lui.

Pus în fața probelor, afaceristul a recunoscut că el se afla la volan și a provocat accidentul. Într-o primă fază, incidentul rutier a fost înregistrat fără victime. În cursul dimineții de luni însă, o femeie în vârstă de 50 de ani s-a prezentat la Spitalul Județean Focșani, împreună cu fiica ei, de 6 ani, pentru investigații medicale.

Cele două erau pasagere în cel de-al doilea taxi care a fost implicat în accident, și, cu toate că inițial au declarat că nu sunt rănite, ulterior au revenit asupra acestei declarații, alegând să fie văzute de medici.

Patronul firmei Edil Dan Construct s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și pentru părăsirea locului accidentului.

accident taxi mercedes 5 - Patronul Edil Dan Construct, dosar penal pentru accidentul de la Ceasul Rău de duminică seara

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here