Percheziții în aproape toată țara la case de pariuri. Polițiștii au descins și în Vrancea

0

Polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, au efectuat astăzi 59 de percheziţii la sediul social și punctele de lucru ale unei societăți comerciale, pe raza municipiului Bucureşti și a județelor Ilfov, Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș Severin, Cluj, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea. Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator. „Din cercetări a rezultat că reprezentanții unei societăți având ca obiect principal de activitate „Activități de jocuri de noroc și de pariuri” ar fi instalat și utilizat, în perioada 2016 – 2019, programe de calculator fără licență, aducând astfel prejudicii materiale și de imagine titularilor drepturilor de autor. În cadrul acțiunii, vor fi puse în aplicare 5 mandate de aducere a persoanelor bănuite, care vor fi conduse la sediul P.Î.C.C.J., în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale. La activități participă și polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Institutului Național de Criminalistică, precum și polițiști de investigare a criminalității economice din cadrul a 35 de inspectorate de poliție județene (Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș Severin, Cluj, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea)”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here