Pesta porcină confirmată într-o gospodărie din Răcoasa

0

În data de 07.02.2020, a fost confirmată prezența virusului Pestei Porcine Africane intr-o gospodarie avand ca efectiv 21 porci,din care 2 morti si 1 scoafa taiata situată în localitatea Verdea, comuna Racoasa, județul Vrancea. În urma confirmării diagnosticului de către Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit de urgență. Gospodaria din localitatea Verdea, comuna Racoasa, județul Vrancea a fost plasata sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport, precum și dezinfecția exploatației. Pentru a preveni răspândirea bolii, Centrul Local de Combatere a Bolilor Vrancea a dispus, conform planului de măsuri adoptat, eliminarea porcilor din exploataţie prin evaluare, eutanasiere, îngropare sau incinerare si dezinfecţie. D.S.V.S.A. Vrancea solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Proprietarii animalelor afectate vor beneficia de despăgubiri, conform prevederilor H.G. nr. 1214/2009, modificată și completată prin HG nr. 484/2018. Ancheta epidemiologică este în desfășurare. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având însă impact la nivel social din punct de vedere economic. (comunicat ANSVSA Vrancea)

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here