ACUM: Ploi și frig în toată țara, până sâmbătă. La munte va ninge!

0

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de vreme severă pentru toată ţara, valabilă începând de joi dimineaţă, până sâmbătă. Potrivit meteorologilor, între 3 octombrie, ora 4:00 şi 5 octombrie, ora 9:00, vor fi ploi în general moderate cantitativ, fenomene de instabilitate atmosfericã, intensificãri temporare ale vântului şi rãcire accentuatã. În intervalul menţionat, aria ploilor va fi în extindere dinspre vest şi va cuprinde treptat toatã ţara. Cantitãţile de apã vor depãşi local 15…20 l/mp, izolat 40 l/mp. Vor fi şi perioade cu fenomene specifice instabilitãţii atmosferice, în a doua parte a zilei de joi, 3 octombrie în special în Transilvania şi Moldova, apoi şi în regiunile sud-estice; se vor semnala averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice şi izolat, posibil, vijelii şi grindinã. Vântul va avea local şi temporar intensificãri în majoritatea zonelor, cu viteze în general de 40…50 km/h. Vremea se va rãci semnificativ pe parcursul zilei de joi (3 octombrie) în vest şi nord-vest, iar vineri (4 octombrie) şi în restul teritoriului.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here