PNL, cu un om în minus în Consiliul Local Focșani. Mandatul Laurei Ceocoeaș NU A FOST VALIDAT

0

În urmă cu o săptămână, Instituția Prefectului Vrancea a contestat modalitatea de constituire a comisiei de validare a mandatelor și modul în care au fost aleși cei doi viceprimari ai Focșaniului. Motivul: nu au fost respectate prevederile ordonanței guvernului nr.35/2002 privind regulamentul cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale.

În ședința Consiliului Local de joi, grupul liberalilor a cerut să fie inclusă pe ordinea de zi validarea noului membru din legislativul local, respectiv Laura Ceocoeaș după ce Ion Ștefan și-a înaintat demisia din Consiliul Local. Propunerea nu a fost luată în calcul astfel că Laura Ceocoeaș nu a fost validată în funcția de consilier local, PNL având practic în acest moment cu un ales mai puțin în miniparlamentul local. Faptul că liberalii au cu un om în minus față de numărul consilierilor stabiliți în urma votului din 5 iunie a stârnit o reacție extrem de critică a conducerii PNL Vrancea la adresa PSD.

Liberalii au transmis joi seară un comunicat de presă în care au acuzat PSD și pe secretarul Primăriei, Eduard Corhană că ignoră voit dorința celor aproximativ 10.000 de cetățeni care au decis ca liberalii să aibă un număr de opt consilieri locali.

„Partidul Național Liberal filiala Vrancea protestează și trage un semnal de alarmă asupra modului în care Secretarul Primăriei Focșani, Eduard Corhană, înțelege să-și facă datoria. Grija față de cetățeni reprezintă pentru PSD o linie pe care o încalcă în funcție de interesele pe care le are. Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de astăzi a fost inclusă demisia lui Ștefan Ion dar validarea Laurei Ceocoeaș, cea care îl înlocuiește, a fost amanată, motivația fiind legată de acțiunea deschisă în instanță de către Prefectura Vrancea. Să nu uităm însă că acest lucru nu i-a impiedicat să convoace ședințe pentru alocarea unui buget uriaș Zilelor Focșaniului sau pentru numirea unui city manager, poziție de care se dezicea în timpul campaniei electorale Misăilă Cristi. Eduard Corhană și PSD ignoră în mod deliberat voința celor aproximativ 10.000 de cetățeni, care au decis ca PNL să aibă opt reprezentanți în Consiliul Local, dând dovadă încă odată de un grad ridicat de ipocrizie”, se arată în comunicatul PNL Vrancea.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here