Praktiker Focșani se va închide până în vară

0
Retailerul de bricolaj Brico Depôt România, parte a grupului britanic Kingfisher plc, a anunțat, într-un comunicat de presă, că va închide până la sfârșitul lunii mai trei magazine Praktiker. Este vorba despre magazinele Praktiker din Focșani, Bacău și Ploiești, după ce, la finele anului trecut au închis și unitatea din Voluntari.

Celebrul lanț de bricolaj, cumpărat de Brico Depôt, va rămâne cu doar 23 de unități la nivel național, la care se adaugă și cele 15 magazine Brico Depôt, deja existente în țară.

Potrivit unui comunicat de presă, închiderea celor trei magazine din Focșani, Bacău și Ploiești face parte din “planul de integrare şi consolidare a activităţii operaţionale pe piaţa din România, vizând o acoperire naţională prin oferta combinată de produse disponibile offline şi online. Procesul de integrare va fi de durată şi va fi implementat în mai multe etape. Prima etapă a acestui proces constă în adaptarea şi optimizarea activităţii operaţionale a portofoliului actual de magazine, cu scopul de a îmbunătăţi experienţa de cumpărare a clienţilor, inclusiv prin implementarea unor soluţii IT care să susţină obiectivele de business ale companiei. (…) Procesul de integrare «Praktiker» în grupul «Kingfisher» implică, de asemenea, optimizarea proceselor companiei pentru a obţine o creştere a eficienţei în viitor. În urma unei analize atente, planul de integrare include şi închiderea a trei magazine «Praktiker» în acest an, până la sfârşitul lunii mai, respectiv Bacău, Ploieşti şi Focşani. «Brico Depôt» a prevăzut deja un plan de suport şi integrare a cât mai multor angajaţi în reţeaua de magazine existentă”, se arată în comunicat.

“Înţelegem impactul pe care această decizie îl are asupra colegilor noştri şi le oferim sprijin în găsirea altor oportunităţi de angajare pe piaţa locală, dar şi posibilitatea de a lucra în alte magazine «Praktiker» sau «Brico Depôt»“, a declarat Adela Smeu, CEO “Brico Depôt România”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.