Premieră națională – Ora de teatru va începe, săptămâna viitoare, în Vrancea

0
În perioada 28.11.2019 / 01.12.2019 în județul Vrancea, în localitățile Adjud, Dumitrești, Focșani, Mărășești, Odobești, Panciu și Vidra, va avea loc prima ediție a Festivalului de Teatru Tânăr “Ora de Teatru”.
În urma preselecției trupelor de teatru la secțiunea, Spectacole de teatru tânăr, în concurs, vor fi prezente trupele Anima (Focșani), EvadArt (Făgăraș), Ghioceii (Republica Moldova), Leira (Rm. Vâlcea), Mircea Albulescu(Câmpina), So Trupa (Iași) și Ycar (Focșani).
Atelierele de teatru pentru partcipanții la festival vor fi realizate de către Adrian Nour, Adrian Iacov, Lucian Maxim și Axel Moustache, care îi vor conduce spre tainele teatrului non verbal, al luptelor scenice, a muzicii și a improvizației.
Atelierele de teatru pentru liceeni din cele șapte localități în care se a desfășura proiectul vor fi susținute de foștii membrii ai trupei de teatru Protha.
Juriul festivalului de teatru va fi format din actrița Tania Popa (președinte), regizorul Gheorghe Balint și criticul de teatru Doru Mareș.
La festival va fi prezent și Mihai Mărgineanu, alături de trupa sa, care va susține un concert pentru tinerii participanți la festival, dar și pentru celelalte persoane interesate.
Masterclass-ul îi va aduce în fața tinerilor pe regizorul Dan Burlac și pe Avram Iancu. La finalul masterclass-ului va avea loc prezentarea cărții și proiecția filmului care îl are în plan central pe Avram Iancu.
Activitățile vor avea loc în Focșani la Ateneul Popular “Mr. Ghe. Pastia” Focșani, Teatrul “Mr. Ghe. Pastia” Focșani și Ansamblul Folcloric “Țara Vrancei”, iar în celelalte localități la locațiile puse la dispoziție de către partenerii proiectului.
Intrarea la activitățile din proiect vor fi libere, în limita locurilor disponibile.
“Ora de Teatru” este un proiect finanțat de către Consiliul Județean Vrancea și organizat de către Asociația Protha Panciu în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, Primăria Panciu, Primăria Vidra, Ateneul Popular “Mr. Ghe. Pastia” Focșani, Casa de Cultură Panciu, Casa de Cultură Odobești, Liceul Teoretic „Ioan Slavici” Panciu, Colegiul Național „Emil Botta”Adjud, Liceul Teoretic „Grigore Gheba” Dumitrești și Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu” Mărășești.
Informații cu privire la desfășurarea proiectului de educație alternativă prin teatru pot fi luate de pe contul de facebook al evenimentului https://www.facebook.com/oradeteatru/?modal=admin_todo_tour
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here