Primăria şi poliţia, cu ochii pe taximetrişti! Ce amenzi au fost aplicate

0
Primăria Focşani a efectuat, în zilele de 2 şi 6 noiembrie, acţiuni de control în staţiile taxi şi în trafic asupra autovehiculelor destinate transportului de persoane în regim de TAXI.

La acţiuni au participat inspectorii Compartimentului transport urban din cadrul Primăriei Focşani, poliţiştii de la Biroul Rutier, cei de la Poliţia Locală Focşani şi reprezentanţi ai Serviciului Judeţean de Metrologie Legală. Potrivit reprezentanților Primăriei, au fost aplicate 4 sancţiuni la Legea privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, în valoare totală de 1000 lei, 6 sancţiuni pentru nerespectarea normelor rutiere privind oprirea în valoare totală de 870 lei, şi au fost încheiate 19 note de control transportatorilor în regim de taxi care nu au deţinut la data controlului documentele ce trebuie să se regăsească obligatoriu la bordul autovehiculului. Şoferii sunt obligaţi să prezinte aceste documente în termen de 30 de zile. Acţiunile de control în staţiile taxi şi în trafic vor continua.

“Prin aceste acţiuni se urmăreşte identificarea posibilelor nereguli, abaterilor de la prevederile legale şi totodată sporirea siguranţei circulaţiei rutiere şi asigurarea unui serviciu de calitate privind transportul în regim de taxi pentru toţi cetăţenii din Municipiul Focşani”, au transmis reprezentanţii Primăriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.