Primarul Cristi Misăilă, AMENDAT pentru discriminare de CNCD

0
236
Un comunicat de presă al Primăriei Focșani, semnat de primarul Cristi Misăilă, i-a adus acestuia o amendă din partea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Membrii CNCD au aprobat cu unanimitate de voturi ca Misăilă să fie sancționat cu o amendă de 2000 de lei pentru că, referindu-se la locatarii din blocul G2 din Bahne, a făcut referire la apartenența lor etnică.

“Amenda vine ca urmare a comentariilor făcute de edilul municipiului Focșani pe o rețea de socializare. El a primit avertisment și i s-a transmis să le șteargă, dar nu a făcut-o, așa că s-a luat decizia de sancționare cu amendă. Ea poate fi contestată de primar, în termen de 15 zile de la înştiinţare”, a declarat pentru Jurnal de Vrancea Istvan Haller, purtătorul de cuvânt al CNCD.

Iată comunicatul CNCD, care se referă la sancționarea lui Cristi Misăilă:

“Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, întrunit în ședința de soluționare a petițiilor, în data de 16.01.2019, a adoptat următoarele hotărâri: 1. Fapta primarului Municipiului Focşani de a emite un comunicat prin care a făcut trimiteri la apartenenţa etnică a unor persoane care au datorii la cheltuielile de întreţinere, constituie discriminare şi încalcă dreptul la demnitate potrivit art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Fapta se sancționează cu avertisment contravenţional.

Totodată, s-a constatat că menţinerea unor comentarii rasiste pe pagina sa de socializare reprezintă, în mod similar, discriminare şi încălcarea dreptului la demnitate. Pentru această faptă reclamatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 2000 lei.

Colegiul director recomandă domnului primar să se abţină de la utilizarea unui limbaj neadecvat, de natură să genereze discriminare şi să şteargă de pe pagina sa de socializare mesajele cu caracter rasist. Prin hotărâre, reclamatul este obligat să publice pe pagina de internet a primăriei o copie a hotărârii C.N.C.D., respectând datele cu caracter personal ale părţilor”

În finalul hotărârii se menționează că aceasta a fost adoptată cu votul unanim al tuturor celor 7 membri ai Colegiului director al CNCD.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here