Sâmbătă, 6 februarie 2016, primarul Iulian Nica s-a aflat în mijlocul jucătorilor echipei de fotbal FC Panciu, care efectuează, în această perioadă, un stagiu de pregătire la Agapia (Neamț).
Edilul-şef a discutat cu fotbaliştii şi cu cei doi antrenori – Dănuț Bolocan şi Raul Cioran – despre programul de pregătire şi despre obiectivele propuse pentru returul campionatului Ligii a III-a.
„Vizita în cantonament a avut ca scop cunoaşterea condițiilor de pregătire a fotbaliştilor, precum şi a programului pe care aceştia îl desfaşoară, sub îndrumarea antrenorilor Dănuț Bolocan şi Raul Cioran. De asemenea, am discutat despre meciurile din cea de-a doua parte a campionatului şi despre obiectivul propus, acela ca echipa FC Panciu să încheie sezonul pe un loc fruntaş în clasament. În acest moment, jucătorii noştri beneficiază de cele mai bune condiții de pregătire şi recuperare. Sunt convins că, în retur, ei se vor afla în cea mai bună formă fizică şi că vor fi mult mai motivați la fiecare meci. Eu voi fi alături de echipă şi o voi susține ca și până acum, la fiecare pas”, precizează primarul Iulian Nica.
Tot sâmbătă, Iulian Nica s-a întâlnit cu primarul din Tg. Neamț, stabilind împreună cu acesta organizarea unui meci de verificare între echipele celor două oraşe, care va avea loc marți, 9 februarie 2016.
Lotul aflat în cantonament la Neamț îi cuprinde pe Irimia și Crăciun – portari, Ciornei, Voinea, Parlac, Duca, Dima, Ababei, Blănaru, Sava, Alupei, Pasăre, Negoescu, Hani, Mitală, Bucur şi Manea.