Prins de polițiști în timp ce transporta lemne de fag cu avize valabile pentru altă cursă

0

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tulnici au depistat pe DN2 D, un ansamblu de vehicule format dintr-un autocamion și o semiremorcă, ambele încărcate cu material lemnos, respectiv lemn rotund fag. Conducătorul auto a prezentat un aviz de însoțire emis pentru cantitatea de 15.21 m.c., lemn rotund fag, iar pentru remorcă a prezentat un alt aviz de însoțire, pentru cantitatea de 14.81 m.c., lemn rotund fag. Ambele avize erau emise de o societate comercială din extravilanul comunei Tulnici, cu destinația în depozitul aceleiași societăți comerciale situat în comuna Vidra. Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că ansamblul de vehicule se afla la al doilea transport de material lemnos, în baza acelorași avize de însoțire. În cauză a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 5000 de lei, și s-a procedat la confiscare fizică a cantității de 32.653 m.c., lemn rotund fag, ce a fost predată în custodia pădurarului. (IPJ Vrancea)

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here