PROGRAMUL PRIMA CASĂ: Guvernul a stabilit plafonul pentru 2016: 1,5 miliarde de lei

0

Guvernul a stabilit, în şedinţa de miercuri, plafonul pentru programul Prima Casă în 2016, în valoare de 1,5 miliarde de lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

Acesta a apreciat că programul este „un proiect de mare succes”, în 2016 Executivul luând decizia de a aloca în acest scop 1,5 miliarde de lei, din care 1,3 miliarde sume noi, iar 200 de milioane de lei din rambursări.

„200 de milioane provin din rambursările creditelor anterioare, adică arată că mecanismul funcţionează, oamenii îşi plătesc ratele, unii au închis deja contracte şi aceşti bani s-au întors, aşadar pot fi refolosiţi pentru garanţii suplimentare. Trebuie spus că s-a redus marja ROBOR care intră în program de la 2,5 cât a fost în 2015 la 2%”, a afirmat Suciu.

El a subliniat că rata de neplată în cazul Prima Casă este foarte mică, de 0,2% din totalul creditelor acordate, ceea ce a constituit un argument în favoarea continuării acestui program.

Potrivit Guvernului, de la lansarea programului, în 2009, până în prezent au fost acordate peste 166.000 garanţii, pentru finanţări în valoare de peste 3.202 milioane de euro (după preluarea a 50% din risc de către bănci), respectiv peste 13,9 miliarde de lei. În cursul acestui an au fost emise 30.070 de garanţii în valoare de 2.522,9 milioane de lei.

Garanţiile pentru creditele destinate achiziţiei sau construcţiei de locuinţe în cadrul Programului se acordă numai în lei, de către finanţatorii care au optat pentru a prelua 50% din riscurile asumate de stat în cadrul etapelor anterioare.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here