Reacția guvernanților la protestul angajaților de la Agenţiile de Protecţia Mediului

0
122

Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a reacționat marți la protestul angajaților APM din Vrancea și din țară. Constantin a declarat că  că greva angajaţilor din Agenţiile de Protecţia Mediului este justificată având în vedere că aceștia  au cele mai mici salarii din administraţia publică. Totodată, Constantin a precizând că de la 1 iulie vor exista majorări ale salariilor din domeniul protecţiei mediului cu procente cuprinse între 50%-100%.

„Eu înţeleg perfect greva, este justificată. Am spus încă de la începutul mandatului meu de ministru al Mediului că, din păcate, în acest domeniu, atât APM-urile cât şi Garda Naţională de Mediu, cât şi cei care lucrează în Rezervaţia Biosferei Deltei Dunării au cele mai mici salarii din administraţia publică. Cred că este de datoria mea ca ministru, datoria noastră ca Guvern să găsim cele mai bune formule şi cele mai rapide formule, ca în cel mai scurt timp salariile să cunoască o îmbunătăţire în conformitate cu activităţile pe care aceştia le desfăşoară. Există în momentul de faţă resurse în bugetul pe care îl avem pentru anul 2017 şi am speranţa că, indiferent de rapiditatea cu care va fi aprobată Legea salarizării unice, cel puţin de la 1 iulie angajaţii – cei aproape 3.000 de angajaţi pe care îi avem în cele trei instituţii – să cunoască o îmbunătăţire substanţială a veniturilor salariale”, a declarat Daniel Constantin, într-o conferinţă de presă, citat de News.ro.

Angajații APM Vrancea au întrerupt marți activitatea între orele 10.00 și 12.00 în semn de nemulțumire față de salariile mici pe care le primesc, salarii nemajorate din 2009. Sindicaliștii au declarat în timpul protestului că dacă guvernanții nu le vor asculta păsurile vor face demersuri pentru a intra în grevă generală.

CITEȘTE ȘI: VIDEO: Grevă la APM Vrancea

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here