Recomandările medicilor pentru zilele caniculare: Hidratarea este esenţială; de preferat apa, limonada, şi nu berea

0
333

Vin zile caniculare la început de vară. Meteorologii au anunțat pentru acest week-end și până luni temperaturi de până la 35-36 de grade Celsius. În aceste condiții, medicii atrag atenția că hidratarea este esenţială, fiind indicat să bem multă apă, sucuri naturale şi iaurturi, în timp ce băuturile cu cofeină şi cele alcoolice, inclusiv berea – care răcoreşte pe moment, apoi moleşeşte -, sunt nerecomandate.

Să ne hidratăm corect, pe de o parte cu lichide – apă minerală, apă plată, sucuri naturale neîndulcite -, iar pe de altă parte o hidratarea foarte bună poate fi asigurată de iaurt şi de legumele şi fructele proaspete, cu conţinut mare de apă. În schimb, trebuie să fie evitate băuturile cu conţinut ridicat în cofeină şi băuturile acoolice, inclusiv berea. Berea răcoreşte pe moment, dar ulterior omul se moleşeşte şi poate cădea în stradă„, a precizat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, dr. Alis Grasu.

Medicul mai recomandă ca în zilele canciulare să fie evitate plimbările prin soare în intervalul 10.00 – 17.00.

„În intervalul 10.00 – 17.00 să stăm în camere ventilate, bine aerisite. Efortul fizic ar trebui oprit în acest interval. Dacă, totuşi, este musai să umblăm prin soare, atunci trebuie să ne îmbrăcăm cu haine din bumbac, in sau mătase naturală, de culoare deschisă, haine ample, vaporoase, care să împiedice încălzirea”, a mai spus Alis Grasu.

De asemenea, capul trebuie să fie acoperit. Totodată se recomandă, înainte de a pleca de acasă, aplicarea unei creme cu factor de protecţie ridicat pe faţă, braţe şi picioare.

În perioadele caniculare, o atenţie deosebită trebuie acordată vârstnicilor, persoanelor cu dizabilităţi şi copiilor.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here