Reguli pentru polițiști, reglementate prin lege

0
513

Guvernul a aprobat, joi, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 360/2002 privind Statutul poliţistului, prin care sunt introduse noi reglementări referitoare la evaluarea activităţii şi a conduitei poliţistului, în acord cu decizia Curţii Constituţionale care a stabilit că evaluarea activităţii şi a conduitei poliţistului ţine de statutul acestuia şi, prin urmare, trebuie reglementată prin lege organică şi nu printr-o metodologie aprobată prin ordin al ministrului afacerilor interne, aşa cum este în prezent.

Astfel, proiectul de lege reglementează perioada în care se realizează evaluarea activităţii şi a conduitei poliţistului, intervalul de timp în care se realizează evaluarea de serviciu, persoanele care au competenţa de a realiza, respectiv de a aproba evaluarea de serviciu, criteriile de evaluare a activităţii profesionale şi a conduitei, calificativele care pot fi obţinute, respectiv „foarte bine”, „bine”, „satisfăcător”, „nesatisfăcător”, procedura de comunicare şi de contestare a rezultatului evaluării, echivalarea rezultatelor obţinute prin alte proceduri de evaluare.

În prezent, raporturile de serviciu ale poliţiştilor sunt reglementate prin Legea 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, care delegă ministrului afacerilor interne dreptul de stabilire, prin ordin, a metodologiei privind evaluarea poliţistului. Prin decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi privind evaluarea activităţii şi a conduitei poliţistului, constatând că evaluarea activităţii şi a conduitei poliţistului ţine de statutul acestuia şi, prin urmare, trebuie reglementată prin lege organică.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here