Românii cer DEMISIA Guvernului Grindeanu. Premierul nici nu vrea să audă

0

Sute de mii de români din toate marile oraşe au ieşit şi duminică în stradă, chiar dacă Guvernul a abrogate în totalitate ordonanţa de urgenţă privind modificarea codurilor penale, ceea ce i-a stârnit iniţial pe oameni şi i-a determinat să iasă din case.

Oamenii vor acum ca actualul Guvern să plece pentru că nu mai este credibil. Protestatarii au cerut în stradă ca premierul Grindeanu cu toată echipa lui să plece acasă, la fel şi preşedintele PSD Liviu Dragnea, cel pe care românii îl consideră principalul vinovat de emiterea unor legi în miez de noapte, menite a-I ajuta pe cei care au puterea în mână, nicidecum pe omul de rand. Şi în timp ce oamenii au continuat să protesteze în stradă, premierul Sorin Grindeanu a anunţat duminică seară că nu demisionează.

„Noi săptămâna viitoare(nr. săptămâna aceasta) avem două încercări în Parlament – legea bugetului de stat şi moţiunea de cenzură. Acesta este jocul democratic şi trebuie să revenim cât se poate de urgent la aceste noţiuni. (…) Deci modalitatea prin care Guvernul poate fi dat jos este prin moţiune de cenzură, fiindcă cealaltă modalitate, prin care eu mi-aş da demisia, nu se poate, pentru că nu mi-o dau”, a afirmat şeful Executivului la Antena 3.

Grindeanu a subliniat că PSD a câştigat  alegerile cu milioane de voturi, primind încredere pentru a pune în aplicare programul de guvernare.

Primul-ministru a apreciat că în Piaţa Victoriei au fost „multe lucruri neconforme cu realitatea” exemplificând cu faptul că se vorbea despre amnistie şi graţiere prin ordonanţă de urgenţă, s-a spus că este vorba despr eo amnistie mascată sau că vor ieşi din închisoare corupţii şi violatorii, ceea ce nu este adevărat.

El a recunoscut că în privinţa OUG de modificare a codurilor penale „tot ceea ce înseannă bătălia comunicaţională a fost pierdută” de către Guvern, care nedorind escaladarea confruntării între cele două tabere a decis să facă un pas înapoi.

„Îndemn să revenim la ceea ce înseamnă normalitate”, a conchis Sorin Grindeanu.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here