Salariul minim crește de la 1 ianuarie. Ce schimbări intră în vigoare în România, la început de an

0
67

Începutul lui 2020 vine cu schimbări importante în legislația din România. Cea mai așteptată schimbare este majorarea salariului minim pe economie. Cei care sunt plătiți cu acest venit minim urmează să încaseze, din luna ianuarie, 1.346 de lei net, ceea ce înseamnă că salariul minim brut va ajunge la valoarea de 2.230 de lei, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 13,327 lei/oră. Odată cu majorarea salariului minim brut, crește și contribuția pentru persoanele cu handicap neîncadrate, astfel că entitățile economice vor trebui să plătească cel puțin 300 de lei dacă nu angajează persoane din această categorie defavorizată. O altă măsura care a intrat în vigoare cu data de 1 ianuarie este dublarea alocațiilor copiilor. Astfel, alocația copiilor cu vârsta de până la 2 ani se va majora de la 300 de lei la 600 de lei, în timp ce copiii cu vârstă cuprinsă între doi ani și 18 ani vor primi 300 de lei.

2020 vine și cu alte schimbări importante. Supraaaciza pe carburant a fost eliminată, ceea ce ar trebui să ducă la ieftinirea acestuia cu aproximativ 45 de bani la litru. În anul 2020 vor intra în vigoare mai multe schimbări ale Codului Rutier, între acestea numărându-se necesitatea ca cei care vor să obțină permis de conducere să aibă cel puțin 10 clase, dar și obligativitatea ca persoanele în vârstă să facă controale medicale mai des. În plus, persoanele în vârstă care încă mai doresc să conducă pe drumurile publice vor fi obligați să facă mai des controlul medical.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here