Schelet uman descoperit într-o râpă la Ploscuțeni

0
250

Un schelet uman a fost descoperit, miercuri, într-o râpă de pe raza localităţii Ploscuţeni de către nişte localnici.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, Lidia Braşoveanu, osemintele au fost ridicate în vederea unei expertize antropologice.

Din primele informaţii, anchetatorii cred că scheletul este al unui bărbat în vârstă de 80 de ani care a dispărut în ianuarie 2014, ulterior fiind dat în urmărire naţională.

„La data de 9 ianuarie 2014, ora 14.00, poliţiştii din comuna Ploscuţeni au fost sesizaţi despre faptul Sileş Anton, în vârstă de 80 ani, a plecat de la domiciliul său în cursul zilei precedente şi nu a revenit până la lăsarea întunericului. Cu ocazia verificărilor preliminare, poliţiştii au stabilit că Sileş Anton locuia singur în comuna Ploscuţeni, dar era vizitat zilnic de rude, întrucât acesta suferea de afecţiuni medicale neuropsihice. Potrivit declaraţiilor rudelor, bărbatul obişnuia să plece frecvent de la domiciliu, se plimba prin comună, însă revenea acasă de fiecare dată. Din cauza afecţiunilor medicale de care suferă, uneori nu îşi amintea numele său şi uita destinaţia”, spuneau poliţiştii la momentul dispariţiei bărbatului.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here