Sute de polițiști, jandarmi și pompieri, la datorie în zilele referendumului

0
130
Polițiștii de la IPJ Vrancea, alături de jandarmi și pompieri vor avea, în zilele de 6 și 7 octombrie, misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

340 de polițiști vor asigura paza și protecția la 183 de secții de votare. De asemenea, peste 130 de poliţişti, se vor afla în stradă, în perioada 6-7 octombrie, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale. Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați din paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la cerere, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul de intervenţie la evenimentele semnalate, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă. Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină.

Astfel, 40 de polițiști vor fi constituiți, zilnic, în rezerve (luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști). La repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării la secțiile de votare, 68 de polițiști și 86 de jandarmi vor fi în misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate. Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea va avea în responsabilitate 95 de secții de votare dispuse în 81 de locații, unde vor fi prezenți 190 de jandarmi. Și IJJ Vrancea va avea rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune. Jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.

Pe parcursul celor două zile, peste 250 de jandarmi vor fi angrenați în misiuni. De asemenea, peste 180 de pompieri vor asigura desfășurarea în bune condiții a referendumului.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here