Tânăr din Bolotești, băgat la “răcoare” pentru furt calificat

0

Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Odobești au reușit să identifice un tânăr de 19 ani din comuna Bolotești ca fiind principalul suspect în cazul mai multor spargeri.

El este bănuit că, în perioada mai-septembrie a.c., ar fi pătruns prin efracție în mai multe locuințe și dependințe din Bolotești, de unde ar fi sustras bunuri în valoare de 4500 lei. În urma cercetărilor efectuate, prejudiciul a fost recuperat în totalitate de polițiști, iar bunurile pe care le furase au fost înapoiate păgubiților.

“Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de furt calificat, cu cel în cauză în stare de reţinere, pe bază de ordonanță, pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentat magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile”, transmit reprezentanții IPJ Vrancea.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here