Tânăr din Galați, reținut pentru că a tâlhărit o bătrână din Tulnici

0

Un tânăr de 20 de ani dintr-un sat din Galați a ajuns în arestul IPJ Vrancea după ce polițiștii au decoperit că este autorul unei tâlhării care a avut loc pe data de 19 iunie. Atunci, el a pătruns în miez de noapte în casa unei femei de 73 de ani din Tulnici și, sub amenințare, i-a cerut să-i dea 1000 de lei.

“În urma primelor verificări polițiștii au stabilit faptul că femeia i-ar fi dat suma de 200 lei și un card bancar. De asemenea, persoana necunoscută ar mai fi scotocit și prin locuință cu scopul de a-i sustrage și alte sume de bani. Totodată polițiștii au mai stabilit faptul că principalul bănuit de săvârșirea faptei este un bărbat de 20 ani, din comuna Vârlezi, județul Galați. Acesta a fost reținut pe o perioadă de 24 ore și urmează a fi prezentat instanței de judecată cu propunerea arestării preventive pe o perioadă de 30 zile”, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea. Cercetările continuă în vederea documentării activității infracționale a tâlharului.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here