ULTIMĂ ORĂ: Doi bărbați REȚINUȚI în cazul crimei din Bahne, alți doi indivizi, dați în URMĂRIRE GENERALĂ

0
920

După mai multe ore de audieri, procurorii vrânceni au emis mandate de reținere pe numele a două persoane din rândul romilor care au atacat, miercuri noaptea, membrii unei familii rivale, omorând 4 oameni. Cei doi sunt acuzați de omor calificat.

Aceeași acuzație li se aduce altor două persoane, care au fost date în urmărire generală.

Alte 5 persoane sunt cercetate în libertate pentru încăierare.

Redăm mai jos din comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea :

„Din probatoriul administrat în cauză, a reieşit existenţa unor date certe cu privire la aplicarea unor lovituri directe asupra victimelor de către inculpaţii Mustafa Argint, Mustafa Marian(zis Mamu), Mustafa Remus (nepotul lui Mustafa Argint), Mustafa Remus (fiul lui Mustafa Argint, zis Mamutu), iar  cu privire la inculpaţii Mustafa Ciprian, Mustafa Bogdan zis Şchiopu, Mustafa Remus, zis Maca şi Mihai Marcel există date referitoare la implicarea lor în încăierarea ce a avut loc, fără a se putea stabili, însă, până la acest moment procesual, loviturile concrete aplicate de fiecare dintre aceştia fiecărei victime.

În fapt, s-a reţinut că în noaptea de 27/28.06.2017, în  jurul orei 00,30, în urma unui conflict între familiile Mustafa Argint şi Mustafa Neagu, numiţii Mustafa Argint, Mihai (Hadîr) Marcel, Mustafa Marian (zis Mamu), Mustafa Remus (nepotul lui Mustafa Argint), Mustafa Remus (fiul lui Mustafa Argint, zis Mamutu), Mustafa Remus ( zis Maca), Mustafa Ciprian şi Mustafa Bogdan (zis Şchiopu) au lovit cu obiecte contondente şi tăietoare – înţepătoare pe M.T., M.V., D.R. şi M.V. şi datorită  leziunilor  suferite aceştia au decedat.

Prin ordonanţa din 28.06.2017 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Mustafa Argint, Mustafa Remus (nepotul lui Mustafa Argint), Mustafa Remus, zis Mamutu (fiul lui Mustafa Argint) şi Mustafa Marian, zis Mamu pentru infracţiunea de omor calificat prev. de art. 188, art. 189 alin. 1 lit. f C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a C. pen şi faţă de inculpaţii Mustafa Ciprian, Mustafa Bogdan zis Şchiopu, Mustafa Remus zis Maca şi Mihai Marcel, pentru infracţiunea de încăierare, prev. de art. 198 alin. 1 şi 3 C. penal.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate ce nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”, se arată în comunicatul procurorilor.

scandal bahne ghe doja2 - ULTIMĂ ORĂ: Doi bărbați REȚINUȚI în cazul crimei din Bahne, alți doi indivizi, dați în URMĂRIRE GENERALĂCITEȘTE ȘI: Răfuială cu furci și topoare la Focșani. 4 persoane DECEDATE

CITEȘTE ȘI:O tânără însărcinată, rănită uşor în conflictul din Bahne în urma căruia 4 oameni au murit

CITEȘTE ȘI:Primele declaraţii OFICIALE despre măcelul din Bahne! E un caz fără precedent

CITEȘTE ȘI:VIDEO: Primarul Misăilă: Focșaniul e un oraș sigur, în ciuda măcelului din Bahne

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here