ULTIMĂ ORĂ: Focșănean prins în flagrant cu o jumătate de kg de hașiș asupra lui

0
618
La data de 16.10.2017, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Leonte Anton, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi introducere de droguri de risc în ţară fără drept şi măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 30 de zile faţă de incupatul Bortoae Andrei Cătălin, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că la datele de 28.08.2017 şi 16.10.2017, inculpatul Leonte Anton a introdus în ţară fără drept, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, droguri de risc, respectiv haşiş, cu ajutorul mamei sale, aflată în Italia, căreia i-a trimis sumele de bani necesare achiziţionării drogurilor, substanţe interzise pe care le-a comercializat către diferiţi consumatori. La data de 16.10.2017, inculpatul a fost depistat în flagrant pe raza municipiului Focşani, în apropierea domiciliului, după ce a ridicat un colet extern, în care au fost descoperite cinci plăci cu haşiş, drog de risc (aproximativ 500 de grame).

De asemenea, faţă de inculpatul Bortoae Andrei Cătălin s-a reţinut că a înfiinţat pe raza comunei Blăgeşti, jud. Bacău, o cultură de cannabis in-door, cu ocazia percheziţiei domiciliare fiind identificate 9 plante de cannabis în diferite stadii de creştere şi uscare, 610 g. de muguri de cannabis şi o instalaţie pentru cultivarea “indoor” a cannabisului.

La data de 17.10.2017 Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă a inculpatului Leonte Anton pentru o perioadă de 30 de zile. Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Bacău şi Vrancea. Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.

La percheziții au participat și luptători din cadrul serviciilor pentru acțiuni Speciale din Bacău şi Vrancea.

droguri2 - ULTIMĂ ORĂ: Focșănean prins în flagrant cu o jumătate de kg de hașiș asupra lui

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here