ULTIMA ORĂ: (VIDEO) Consilier local din Bordești și nepotul său, MORȚI în accident rutier. Viceprimarul din Bordești, RĂNIT și el

0
624

 

accident rm sarat BORDESTI - ULTIMA ORĂ: (VIDEO) Consilier local din Bordești și nepotul său, MORȚI în accident rutier. Viceprimarul din Bordești, RĂNIT și el

UPDATE 3: Detalii șocante ies la iveală în cazul accidentului de la Rm. Sărat în care două persoane și-au pierdut viața. După producerea impactului, autoturismul a luat foc. Pasagerii aflați în autocar au reușit cu ajutorul extinctoarelor să prevină o tragedie și mai mare. Mărturiile celor care au trăit impactul sunt cutremurătoare.

Mai jos puteți urmări un material video de la fața locului!

VĂ AVERTIZĂM că detaliile sunt șocante! Imaginile au un puternic impact emoțional!

 

UPDATE 2: În tragedia rutieră de la Râmnicu Sărat, victime au căzut 3 membri ai familiei consilierului Ion Gheorghe. Nepotul acestuia a decedat la scurt timp după producerea impactului, în timp ce ginerele consilierului se află în stare gravă. Medicii l-au stabilizat, acum aflându-se în afara oricărui pericol.

Viceprimarul comunei Bordești, Adrian Gavrilă, aflat și el în autoturism a fost transportat la spital. Rănile suferite de acesta nu îi pun viața în pericol.

UPDATE: Șoferul decedat în accidentul de la Râmnicu Sărat este Ion Gheorghe, consilier local în Primăria Bordești. Potrivit primarului Gheorghe Tătaru, consilierul decedat s-ar fi aflat la volanul autoturismului Logan care se îndrepta dinspre Râmnicu Sărat spre Focșani, fiind lovit de un autocar la volanul căruia se afla un bărbat de 43 de ani din Piatra Neamț. Acesta din urmă nu a acordat prioritate de trecere. De asemenea, mort este și nepotul consilierului, un adolescent în vârstă de 14 ani.

Printre victime se află și viceprimarul comunei Bordești, Adrian Gavrilă. Starea lui nu este cunoscută la acest moment. De asemenea, o a patra persoană rănită în accident este un bărbat din Brăila, find în prezent în atenția medicilor.

La ora postării acestei știri, la locul accidentului se îndreapta și primarul comunei Bordești, iar noi vom reveni cu detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

Știrea inițială: Un accident deosebit de grav s-a petrecut în urmă cu puțin timp în apropiere de Rm. Sărat. Un autoturism Dacia Logan în care se aflau 4 vrânceni, s-a făcut praf în urma unei coliziuni cu un autocar care se deplasa pe sensul de mers Focșani – Rm.Sărat.

Autocarul a virat stânga cu intenția de a intra în parcarea unui restaurant, moment în care Loganul, care circula către Focșani, l-a izbit în plin. În urma impactului nimicitor autoturismul s-a făcut praf.

Conform polițiștilor buzoieni, un adolescent a decedat pe loc, iar șoferul autoturismului a fost grav rănită, decedând la scurt timp după ce a fost preluat de medici. Polițiștii nu au reușit până la această oră să stabilească vârstele exacte ale ocupanților Loganului. Surse aflate la fața locului, ne-au comunicat că adolescentul decedat în accident are vârsta de aproximativ 14-15 ani.

O singură persoană din Logan a scăpat cu răni care, din fericire, nu îi pun viața în pericol.

Cele 20 de persoane aflate în autocar au scăpat doar cu o sperietură zdravănă.

În urma accidentului traficul în zona accidentului se desfășoară cu dificultate. Polițiștii buzoieni au deviat traficul prin parcarea restaurantului.

VOM REVENI CU DETALII!

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here