Ultimele 24 de ore: încă 420 de români infectați cu noul coronavirus! UPDATE

0
168

UPDATE: Din informațiile furnizate pe plan local, Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 8.027 de teste, fiind depistate 1.081 de persoane pozitive, cu trei în plus față de ziua de ieri. În spitalele de la Focșani și Adjud sunt internați 87 de pacienți, dintre care trei la secția ATI de la Focșani și alți trei la Adjud. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 641, iar a persoanelor decedate rămâne neschimbat, 67. DSP are în atenție 534 persoane aflate în autoizolare la domiciliu, în timp ce alte trei persoane sunt în carantină instituționalizată. Aceștia din urmă sunt verificați de polițiști și jandarmi, în acest sens IPJ Vrancea efectuând 45 de misiuni pentru a stabili cum sunt respectate măsurile impuse persoanelor aflate în izolare/carantină, plus 10 misiuni de depistare/reținere a persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare/ carantină. În ultimele 24 de ore, IJJ Vrancea a efectuat 13 misiuni privind verificarea respectării măsurilor impuse persoanelor aflate în izolare/ carantină. În ceea ce privește misiunile desfășurate de ISU Vrancea, două au fost pentru transportul unor persoane suspecte COVID-19 – de la Secția Boli Infecțioase Focșani la Spital Adjud.

Știrea inițială:

Potrivit ultimei raportări a Grupului de Comunicare Strategică, la nivel național s-au îmbolnăvit de Covid-19 un număr de 28.166 de persoane (420 în ultimele 24 de ore), dintre care numai în Vrancea au fost confirmate de la începutul pandemiei 1.081 de cazuri pozitive. Până acum 20.432 de pacienți au fost externați, 19.545 vindecați și 887 asimptomatici care au fost externați la 10 zile după confirmare. De asemenea, 1.708 persoane diagnosticate cu Covid-19 au decedat, 21 doar în ultimele 24 de ore, respectiv 12 bărbați și 9 femei, toți pacienții prezentând comorbidități. La secțiile de terapie intensivă se află internați 224 de pacienți infectați cu noul coronavirus, 741 de oameni sunt în carantină instituționalizată și 58.991 în izolare la domiciliu. La nivelul întregii țări au fost prelucrate 747.592 de teste.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here