Vezi cum va fi vremea până pe 20 martie!

0
410

ANM anunţă că în următoarele două săptămâni vremea va fi mai întâi caldă, apoi va intra într-un proces continuu de răcire, cu temperaturi maxime cuprinse între 5 şi 15 grade, iar cele minime între 0 şi 5 grade. Potrivit ANM, în acest interval de timp se vor înregistra şi precipitaţii sub formă de ploaie în majoritatea regiunilor ţării.

Agenţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 7-20 martie. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

MOLDOVA

În primele două zile vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă, media regională a temperaturilor maxime fiind de 15…16 grade, iar a celor minime de 4…6 grade. În intervalul 9 – 14 martie, valorile diune se vor apropia de normalul perioadei, respectiv o medie a acestora de 8…10 grade, dar minimele se vor menţine peste mediile multianuale, media regională urmând a se situa în jurul valorii de 3 grade. În a doua săptămână de prognoză vremea va deveni uşor mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă a anului, cu maxime, în medie, de 6…8 grade şi minime situate în jurul valorii de -2 grade.

Temporar vor fi ploi, pe arii mai extinse şi posibil însemnate cantitativ pe 10 şi 11 martie. În restul intervalului, precipitaţiile vor fi pe arii restrânse, cu menţiunea că, mai ales în nordul regiunii, după data de 15 martie, vor fi posibile precipitaţii mixte.

MUNTENIA

În primele două zile ale intervalului vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă a anului, media maximelor fiind de 16…18 grade, iar a minimelor de 6…8 grade. În intervalul 10 – 14 martie, valorile diurne se vor apropia de normele climatologice ale datei, atingând o medie de 10…11 grade, dar minimele nocturne se vor menţine peste mediile multianuale, urmând a fi de 3…5 grade. După data de 15 martie vremea va deveni uşor mai rece decât în mod obişnuit, cu temperaturi maxime, în medie regională, de 8…10 grade şi
minime de aproximativ 0 grade.

Vor fi ploi pe arii extinse în intervalul 9 – 11 martie, când şi cantităţile de apă vor fi mai importante. În restul intervalului precipitaţiile, în general slabe, se vor semnala pe arii mai restrânse.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here