Viceprimarul din Răstoaca, declarat incompatibil de ANI

0

Agenția Națională de Integritate a dat publicității, marți, o listă cu nu mai puțin de 40 de foști sau actuali aleși din țară, găsiți în incompatibilitate. Printre ei se află și viceprimarul comunei Răstoaca, județul Vrancea, Chiriță David. Conform inspectorilor ANI, acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25 aprilie 2013-23 ianuarie 2014, întrucât a deținut simultan funcția de viceprimar și de administrator al SC Ediliția Garden SRL, încălcând astfel legea.

Atât viceprimarul din Răstoaca cât și ceilalți aleși găsiți în incompatibilitate au fost informați despre declanșarea procedurii de evaluare, precum și drepturile de care beneficiază, de a fi asistați sau reprezentați de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consider necesare în proces. Chiriță David a depus deja la dosar un punct de vedere, astfel că rămâne de văzut cum se va finaliza cazul său.

„Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, transmit inspectorii de integritate cu referire la aleșii găsiți în incompatibilitate.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here