VIDEO: Consilier local din Ploscuțeni, reținut pentru braconaj cinegetic

0
488

Patru bărbați au fost reținuți în urma unei acțiuni a polițiștilor din județul Galați, care a vizat fapte de braconaj cinegetic. Polițiștii de la Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din IPJ Galați au efectuat 7 percheziţii domiciliare, 3 în Galați și 4 în Vrancea, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de braconaj cinegetic.

La finalul acțiunii, patru persoane au fost reținute pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate în fața magistraților de la Judecătoria Tecuci cu propunerea unor măsuri preventive. Potrivit unor surse judiciare citate de presa din județul Galați, una dintre persoanele reținute ar fi Ștefan Iliaș, consilier PSD în cadrul Consiliului Local Ploscuțeni.

“Persoanele vizate, 6 bărbați cu vârstele cuprinse între 24 și 50 de ani, sunt bănuite că, în perioada 27 octombrie – 25 noiembrie a.c., ar fi braconat mistreți, căprioare și iepuri, pe două fonduri de vânătoare, fără a deţine autorizaţii de vânătoare. Polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor de 179 kg carne de vânat, 10 arme letale de vânătoare deținute legal, 270 bucăți muniție letală și 500 bucăți muniție neletală, precum și 11 bucăți articole pirotehnice”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here