Sâmbătă, 4 august, poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au efectuat 22 percheziţii la locuințele mai multor persoane bănuite de contrabandă cu ţigarete, pe raza județelor Vrancea, Galați, Suceava, Bacău și Vaslui. Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal, aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vrancea, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Din cercetări a rezultat că, în perioada august 2017 – august a.c., mai multe persoane ar fi achiziționat, transportat, depozitat importante cantități de țigarete provenite din contrabandă și ulterior le-ar fi oferit spre comercializare, en-gross sau en-detail. În urma activităților, polițiștii au descoperit și ridicat 41.155 țigarete diferite mărci, ambalate în pachete fără timbre fiscale aplicate, peste 2.800 articole pirotehnice, o sabie precum și sumele de 91.314 lei și 240 euro, susceptibile a proveni din săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vrancea, Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, IJJ Vrancea, Inspectoratelor de Poliție Județene Suceava, Galați, Bacău,Vaslui. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice continuă documentarea activității infracționale, sub coordonarea unității de parchet competente, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de contrabandă. (Comunicat Biroul de Presă al IPJ Vrancea)

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here