VIDEO: PNL Vrancea deschide poarta negocierilor cu partidele politice pentru alegerile locale din acest an

0
178

Președintele PNL Vrancea a declarat într-o conferință de presă că vrea să deschidă calea dialogului cu toate partidele de dreapta din județul Vrancea pentru a crea o alianță care să câștige alegerile din acest an. Cătălin Toma a făcut un apel către toate formațiunile politice, apel care ar trebui să aducă principalale partide din județ la masa negocierilor. În opinia președintelui liberalilor din Vrancea, o alianță care să învingă PSD la alegerile locale din acest an.

„Fac și eu un apel și reiau invitația către toate formațiunile politice de dreapta, pentru că trebuie să ne gândim foarte serios și la PNȚCD și la PMP și la USR-PLUS, chiar și la PRO România trebuie să ne gândim pentru că toate aceste formațiuni pot reprezenta un număr de voturi suficiente în așa fel încât să reușim ca Vrancea să redevină a vrâncenilor.  Nu vreau să transformăm această luptă politică într-o luptă personală, om la om. Vreau să transformăm această luptă politică într-o dezbatere  de idei, într-un plan și o strategie pe termen lung. PNL Vrancea își propune o strategie pe termen lung pentru că vrâncenii s-au săturat de această mare disctatură pesedistă și să încercăm să găsim soluțiile în așa fel încât oamenii competenți să să ajungă în cele mai bune locuri pentru a reprezenta cu succes acest județ”, a spus Cătălin Toma, președintele PNL Vrancea care a mai completat că alegerile din 2020 reprezintă un moment unic de a recâștiga județul. „Vreau să înțeleagă toată lumea că 2020 este un moment de cotitură, este un moment în care fie avem șansa să renaștem și să redeschidem porțile acestui județ, fie „avem șansa” să rămânem cu un baron, să rămânem cu o dictatură pesedistă ceea ce cred cu tărie că nu se va întâmpla”, a mai spus președintele liberalilor vrânceni. Întrebat dacă există posibilitatea ca formațiunile de dreapta să se unească într-o alianță electorală, Cătălin Toma a declarat că timpul rămas până la scrutinul din toamnă nu va permite înființarea, din punct de vedere legal, a unei alianțe electorale. Cel mai probabil, negocierile între partidele de pe dreapta eșicherului politic din Vrancea se vor rezuma la împărțirea de candidaturi în teritoriu în schimbul susținerii candidaților PNL la șefia Consiliului Județean Vrancea și Primăria Focșani.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here