1 Decembrie 2020: Polițiștii vrânceni au adus un omagiu eroilor români căzuţi în „Bătălia Crăciunului”. Drapelul a fost arborat la Troița Eroilor din satul Poenița

0
67

Drapelul României a fost arborat ieri de polițiștii vrânceni la Troița Eroilor din Poenița, comuna Dumitrești, în semn de omagiu pentru cei care și-au dat viața în „Bătălia Crăciunului”, lupte care au avut loc pe toată Valea Râmnicului. I-au cinstit pe eroii care oferă peste timp cea mai prețioasă lecție a dăruirii de sine în numele unui ideal suprem luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, alături de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, comisar șef de poliție Remus Nica, care au depus o coroană de flori și au ținut un moment de reculegere în memoria eroilor români, la monumentul din satul Poenița.

Monumentul istoric amplasat la ieșirea din satul Poienița, pe un platou natural, pe un vârf de deal, a fost ridicat în cinstea eroilor Plasei Dumitrești în războaiele de independență și primul război mondial. Inițiativa ridicării acestui monument aparține învățătorului Nicolae Capritopol și a fost construit prin subscripție publică. Monumentul este realizat sub forma unei cruci de mari proporții, pe un soclu de piatră cu beton, având înălțimea de 8 m. Crucea a fost construită din beton pe un schelet metalic, sub coordonarea constructorului localnic Tudor Bulgaru.

Pe frontonul principal putem citi în partea superioara inscripția: “Celor dragi și scumpi/ Recunoștință veșnică”. Pe cele patru laturi ale monumentului sunt inscripționate numele celor căzuți în războiul de independență și în primul război mondial din Plasa Dumitrești care cuprindea satele Dumitrești și Poienița. Monumentul a fost inaugurat în anul 1936, eveniment la care au participat prefectul, primarul, autoritățile militare și înaltele fețe bisericești”, explică polițiștii vrânceni.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.