11 primării din Vrancea vor încheia un parteneriat pentru derularea unor proiecte în aria protejată Lunca Siretului Inferior

0
4287

Aria protejată Lunca Siretului Inferior va putea beneficia de lucrări de refacere a malurilor erodate, împădurire, refacerea pășunilor și chiar amenajarea unor zone turistice în areal. Toate aceste lucruri au fost discutate în cadrul unei întâlniri organizate la Suraia, la care au participat mai mulți primari, președintele Agenției Naționale pentru Arii Protejate și reprezentanți ai mai multor instituții cum ar fi Sistemul de Gospodărire a Apelor și Agenția pentru Protecția Mediului. Concret, în urma discuțiilor, 11 administrații locale din Vrancea care înglobează o parte din aria protejată  au căzut de comun acord să pună bazele unui parteneriat menit să atragă fonduri pentru proiectele amintite mai sus. Cele 11 primării implicate sunt Homocea, Ploscuțeni, Adjud, Pufești, Mărășești, Garoafa, Vânători, Biliești, Suraia, Vulturu, Nănești și Măicănești. Prin urmare, sub coordonarea consiliului județean, administrațiile locale vor semna săptămâna viitoare un contract de colaborare în acest sens și vor înainta solicitări către Apele Române în vederea realizării unui studiu tehnic pe Siret pentru a se stabili unde se poate interveni pentru regularizarea albiei. „Eu am plecat de la ideea de a pune în valoare aria protejată și de a derula alte proiecte în acest areal, cum ar fi lucrări de îmădurire și crearea unei piste pentru biciclete. Din acest motiv am organizat întâlnirea cu președintele ANANP, Adi Croitoru, mai mulți primari interesați de proiect și instituțiile abilitate. În acest cadru s-a propus un parteneriat între 11 administrații locale, tocmai pentru a găsi soluții punctuale în vederea realizării problemelor cu care ne confruntăm. Avem deja certitudinea că vom realiza acest parteneriat și că vom face îndiguirea malurilor cât și împădurirea din zonă”, ne-a declarat primarul comunei Suraia, Maria Stroe. Mai mult decât atât, administrațiile locale din Suraia, Biliești și Garoafa vor pune bazele unui proiect comun pentru amenajarea unei zone de agrement care să atragă turiști în localitățile amintite.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.