FOTO: Moartea lui “Paki” a scos oamenii în stradă. Sistemul sanitar vrâncean, aspru criticat

5
23528

Aproximativ 100 de persoane s-au adunat marți în Piața Unirii din Focșani pentru a protesta față de ceea ce a ajuns sistemul sanitar românesc, și în speță sistemul de sănătate vrâncean. Revolta oamenilor mocnea de ceva vreme iar moartea unui tânăr de 26 de ani în Spitalul Județean din Focșani le-a pus capac. Prin acțiunea de marți, vrâncenii au vrut să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că medicii au depus un jurământ atunci când au ales această cale, jurământ pe care mulți din ziua de azi nu-l mai respectă, uitând să fie doctori, uitând să fie oameni.

Protestul de marți s-a desfășurat sub lozinca „Vrancea iese în stradă! Vrem dreptate pentru ”Paki”, vrem dreptate pentru noi!” iar majoritatea celor care au ieșit în stradă, în centrul Focșaniului, au fost tineri, care și-au exprimat speranța că prin mișcarea lor se va schimba ceva.

“Nu suntem mulțumiți de absolut nimic din ce se întâmplă în Spitalul Județean Focșani. Nu suntem mulțumiți nici măcar de felul în care suntem salutați atunci când intrăm în acea unitate”, a spus unul dintre tinerii care au participat la protest.

“Suntem aici pentru a trage un semnal de alarmă asupra tuturor problemelor din sistemul sanitar. În spitalele din România murim cu zile și nu face nimeni nimic, nu ridică nimeni un pai. Totul pentru că la noi nu ridică nimeni un pai dacă nu le dai bani. Te duci în spital să te tratezi și ce fac asistentele. Așteaptă să le bagi bani în buzunare. Mama mea s-a operat recent. Mai mult am dat pe spăgi la asistente decât am dat pe operație. Pentru ce? Nu plătim sănătate? Pentru ce muncim?” 

“Asta se întâmplă în fiecare zi. Nu este o chestie izolată. Nu e vorba că a murit o persoană. Au murit două… au murit mai multe. Nu se mișcă nimic. De fiecare dată același lucru. De ce nu se face nimic? De ce în străinătate ești tratat fără șpagă și la noi fără bani nu se uită nimeni la tine?”, a spus o femeie venită de la Biliești special pentru a protesta în stradă în semn de revoltă față de moartea unui tânăr de 26 de ani în spitalul din Focșani.

“În cazul lui Adrian Pașcu a fost indiferență totală. Nu și-au făcut datoria de medic. Atunci când devin medici depun un jurământ. Un jurământ să salveze oameni. Practic pe băiatul astă nu l-au salvat… l-au împins pe marginea prăpastiei. Medicii trebuia să facă totul ca tânărul să fie salvat. Pe mine mă revoltă faptul că a stat acolo 6 ore fără să fie ajutat. Dar putea să fie oricine în locul lui. Eu mă întreb, dacă era fiul doctorului sau a asistentei, atunci de ce toată lumea alerga în stânga și-n dreapta?”, a continuat femeia.

Protestatarii au purtat fotografii cu Adrian Pașcu căruia prietenii îi spun Paki, au aprins lumânări pentru sufletul său iar la finalul acțiunii au plecat cu candelele aprinse într-un marș pe străzile Focșaniului. Jandarmii au vegheat pentru ca protestul să nu degenereze, acțiunea finalizându-se fără incidente.

CITEȘTE ȘI:

Colegiul Medicilor Vrancea declanșează anchetă după moartea lui Paki

Lacrimi de durere curg pentru Paki, tânărul mort în accidentul produs pe drumul spre Suraia

ULTIMĂ ORĂ: A MURIT șoferul Opelului implicat în accidentul de pe drumul Surăii

Catalin-Toma-PNL-Vrancea
Loading...

5 COMENTARII

  1. Incep prin a scrie sincere condoleante,in al doilea rand va povestesc o intamplare simtita pe propria piele,in urma unei altercatie cu o alta persoana m-am prezentat la urgente,la spitalul din Focsani,intamplandu-se intr-o duminica dimineatza,intreband daca pot vorbi cu o persoana de la IML,fiind plind de sange pe spate si pe mana dreapta,mi s-a raspuns ca pana luni dimineata nu este nimeni la IML,si pentru ingrijiri,tin sa precizez nefiind consultat si fiind plin de sange pe spate si pe mana,mi s-a spus sa ma duc la farmacie sa imi cumpar niste pansament si apa oxigenata ca sunt doar niste sgarieturi,si sa ma ingrijesc singur.Aceasta intamplare se intampla cu 5 ani in urma

  2. Sincere condoleanțe familiei, acum cuvintele nu mai pot schimba nimic, speram sa se schimbe ceva în spitalul din Focșani și sa nu mai auzim de cazuri în care se moare cu zile din cauza neglijenței și nepăsării celor care ar trebui să acorde cea mai mare atenție tuturor celor care intra pe ușa spitalului. Zilele trecute doamna doctor de familie m-a trimis de urgenta la spital, pt ca fetița mea de 4 ani avea o infecție urâtă și trebuia văzută de un specialist, iar când am ajuns la policlinica de copii la ora 14,20, nu am găsit nici un doctor, în spital nu am găsit nici un doctor specialist și a trebuit să așteptăm până la 18,30 când a venit domnul doctor la vizita în spital ,și ne mai miram de ce se moare.

  3. Asistentii sunt angajati nu prin concurs ci prin spaga,5000 euro.Scoala sanitara se face tot cu spaga,nici nu trebuie Sa fii la curs,platesti si treci.Intr un sistem ca asta,si un analfabet Devine asistent medical,nu ma Mira ce se Intampla,ma Mira ca lumea reactioneaza tarziu!

  4. Trist ,foarte trist cand poate ca ai zile si anumite persoane din sistem devin precupeti cumparand si vanzand viata si moarte! Nu e neaparat sa fi medic si sa fi destept, destept esti cand ai satisfactie salvand ceva, imposibilul poate, fara a te uita din moment in moment la cati bani sau adunat in sertar, facandu-ti planuri cu oligofrenii de fii ce obtin diplome degeaba prin nustiu ce scoli straine! Spitalul nostru ca mai toate spitalele,o cloaca de majoritari incapabili, cu o nerusinare ce sfideaza legile fizicii! O fabrica a mortii, un produs trei in unul, vi cu o boala si …..daca pleci ….cu trei boli! PS. Muriti pe patul vostru ca e gratis!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here