14 septembrie, Ziua Crucii. Zi de post și rugăciune

0
396

Înălţarea Sfintei Cruci este singura sărbătoare creştină în care se ţine post, credincioşilor fiindu-se interzis de religie să consume alimente de origine animală luni, 14 septembrie.

Spre deosebire de alte sărbători, Înălţarea Sfintei Cruci se cinsteşte în ziua de 14 septembrie cu post pentru că aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota. Astfel, Crucea a devenit un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului. Credincioşii nu au voi să mănânce de dulce în această zi.

Pentru că e un moment de pocăinţă, în această zi mare se ţine de preferat post negru. Cel ce se roagă şi ţine post negru se vindecă de boli. Nu este bine să mănânci usturoi, nuci, prune și pește.

Ziua Crucii este consideră dată ce vestește sfârşitul verii şi începutul toamnei.

Sub prima denumire, ziua este cunoscută mai ales în zonele deluroase şi sudice, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor. A doua denumire este legată de faptul că, din această zi, se crede că şerpii şi alte reptile încep sa se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până în primăvară.

La sate, încă se mai crede că şerpii, înainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o mărgică numită “piatra nestemată”, ce ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor.

Nu ai voie să lucrezi pentru a nu atrage primejdiile.

Potrivit altor tradiţii, de Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăguna, năvalnic), care sunt duse, împreună cu buchet de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite. Plantele astfel sfinţite se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste.

Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea parul, şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.