170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu | Ce manifestări au loc la Focșani

0
58

Zi importantă pentru literatura română. Astăzi se împlinesc 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Poetul național a marcat profund literatura autohtonă cu opera sa fabuloasă. Unele dintre citatele lui Eminescu au dăinuit până astăzi. Unul dintre cele mai de seamă genii pe care le-a putut oferi România este poetul național, Mihai Eminescu. Poetul, prozatorul și jurnalistul român, Mihai Eminescu, născut Mihail Eminovici, a fost geniul care a tradus știința în limba poeziei. Este venerat în Panteonul culturii noastre naționale, unde i s-a acordat rangul de „Luceafărul poeziei româneşti”.

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani, fiind al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Anii copilăriei îl regăsesc la Botoşani şi Ipoteşti, unde are parte de libertate totală în mijlocul naturii, probabil acesta fiind și faptul pentru care, o bună parte din operele sale le dedică „Mamei natură”.
Între 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi și termină clasa a IV-a, fiind al cincilea elevi din cei 82 de colegi. După terminarea claselor primare, face două clase de gimnaziu și părăseşte şcoala în 1863. Revine ca privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866. În același an, Mihai Eminescu, a avut primele manifestări literare, debutând cu poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, dedicată profesorului de limba română, care murise în luna ianuarie a anului 1886. Poezia sa, apărută în broșura „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti”, a fost semnată Mihai Eminovici. Între 1872 şi 1874 este student la Berlin, iar Junimea îi acordă o bursă, cu condiţia să-şi ia doctoratul în Filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene. Anul 1872 este dominat de întâlnirea, la Viena, de publicarea altor creaţii ale sale – „Înger şi Demon” şi „Floare albastră” şi de plecarea la Berlin, unde se înscrie la Universitate, pentru a studia filosofie, istorie, economie şi drept. Pentru a se putea întreţine este angajat la consulatul român de la Berlin, condus de Teodor Rosetti, care avea să îi asigure, mai apoi, o mărire de salariu, pentru a asigura, pe mai departe şederea sa la Berlin. În această perioadă Eminescu începe să prelucreze creaţii din foloclorul românesc, iar activitatea sa creatoare va avea ca finalitate „Călin” şi, mai ales, „Luceafărul”.

Primăria Municipiului Focșani a pregătit pentru ediția din acest an a Zilei Naționale a Culturii o serie de acțiuni în onoarea marelui poet. Ziua va începe cu un moment de evocare, în piața din fața Teatrului, la bustul poetului, iar seara se va încheia cu un spectacol de dans, muzică și poezie la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia”.

Programul complet al zilei arată astfel:

  • ora 11.00, Piața Teatrului – Depunere flori la bustul lui Eminescu
  • ora 11.30, Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia” – Premiile Asociației Culturale „Miorița”
  • ora 18.00, Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” – Spectacol dedicat Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 170 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu  Participă: Ansamblul Folcloric „Țara Vrancei” Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia” Ateneul    Popular „Mr. Gh. Pastia” Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea Artiști și elevi vrânceni.
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here