18 localități din Vrancea vor primi bani de la Ministerul Dezvoltării pentru PUG-uri

1
6231

18 localități din Vrancea vor primi peste 300.000 de lei pentru realizarea PUG-urilor. Sumele alocate pentru anul 2020 pentru elaborarea şi/sau actualizarea Planurilor Urbanistice Generale (PUG) şi a Regulamentelor Locale de Urbanism (RLU) au fost aprobate de ministerul condus de liberalul Ion Ștefan. Banii alocați fac parte din Programul anual privind defalcarea pe consilii județene și consilii locale a banilor pentru finanţarea elaborării şi/sau actualizării Planurilor Urbanistice Generale (#PUG) şi a Regulamentelor Locale de Urbanism (#RLU). Ministerul condus de vrânceanul Ion Ștefan a primit cereri pentru finanțare de la 39 consilii județene, pentru 957 de unități administrativ-teritoriale (UAT) care au achiziționat servicii de elaborare a documentațiilor PUG, în diferite stadii (lucrări noi și lucrări în continuare), sumele solicitate depășind 65 de milioane de lei. Contractele de finanțare au fost semnate luni, la sediul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA). Este vorba despre comunele Cotești, Dumbrăveni, Gologanu, Jariștea, Milcovul, Movilița, Nereju, Nistorești, Poiana Cristei, Popești, Suraia, Tâmboești, Vârteșcoiu, Vidra, Vintileasca, Vizantea Livezi și orașul Odobești.

MLPDA a întocmit un punctaj în baza unor criterii, pentru fiecare criteriu fiind acordat un punct. În raport cu suma alocată (de 18.000.000 lei) și cu numărul total de puncte (3.073 lei), a fost stabilită valoarea pentru fiecare punct (5.857,47 lei). În funcție de numărul de puncte obținut de fiecare UAT în urma analizei, a fost alocată, proporțional, suma aferentă. În cazul a 121 UAT-uri, suma obținută pe baza punctajului depășește valoarea solicitată de către consiliul județean pentru respectivul UAT, iar diferența rezultată, în cuantum de 915.548,41 lei, este redistribuită în mod egal către celelalte 836 UAT-uri care au solicitat o valoare mai mare decât suma rezultată conform punctajului.

Pe lângă solicitările transmise de către consiliile județene, prin adresa nr. 2457/10.04.2020, înregistrată la MLPDA cu nr. 58.082/16.04.2020, Ministerul Culturii a solicitat sprijin din cadrul Programului pentru finanțarea elaborării Planului urbanistic general pentru comuna Roșia Montană, din județul Alba, pentru a susține procesul de înscriere a Peisajului Cultural Minier din respectivul UAT în lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Procedura de înscriere a fost deja inițiată, iar deținerea unei documentații PUG actualizate este o condiție esențială pentru acceptarea demersului. Comuna Roșia Montană se află în lista UAT-urilor pentru care se solicită finanțare și din adresa trimisă către MLPDA de CJ Alba.

Loading...

1 COMENTARIU

  1. Dorim și noi pe Focșani, str Militari partea cu calea ferata , și totuși facem parte de Municipiul Focșani și nu-i interesează pe nimeni
    Nu avem acces la utilități,și nu reușim să avem acces la apă potabilă nu face CUP-ul cu noi contract ,ne obligă să ne facem și canalizare pe banii mei ,eu am nevoie urgent de apă potabilă precizez că am fosa,

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here