31 octombrie, spectacol unic cu Horațiu Mălăele pe scena Teatrului Municipal Focșani

0
67

Sâmbătă, 31 octombrie, începând cu ora 19.00, sala Teatrului Municipal „Mr. Gh. Pastia” din Focșani va găzdui un spectacol cu totul deosebit, marca Horațiu Mălăele. Nu este vorba despre o piesă de teatru, așa cum poate unii dintre dumneavoastră vă așteptați, ci dintr-un „recital” de poezie în care actorul va da viață unor versuri semnate de Nichita Stănescu, Teodor Paca, George Topârceanu, Emil Brumaru, Mircea Micu, George Țărnea, Geo Dumitrescu, Nazim Hicmet, Adrian Păunescu. „De poeţii pe care îi recit în acest spectacol mă leagă bucuria de a-i fi cunoscut, pe unii personal, pe alţii din cărţile bibliotecilor mele. Cu unii dintre ei am legat chiar o prietenie, cum este Emil Brumaru. El a fost un bun prieten. Şi cu Nichita Stănescu am fost un bun prieten în copilăria mea teatrală şi în maturitatea lui artistică. El a murit prea timpuriu. L-am cunoscut bine şi a fost un privilegiu pe care mi l-a oferit viaţa. L-am cunoscut, mai apoi, pe George Țărnea. Nu sunt mândru de lucrurile astea, dar aşa le-a aranjat Dumnezeu”, spunea Horațiu Mălăele citat de tnb.ro. Prețul unui bilet este de 100 de lei… dar ce înseamnă banii când te duci la întâlnire cu un actor de talia lui Horațiu Mălăele? INFORMATII SI REZERVARI: 0731.021.769

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.