40 de contracte ANL, reziliate de Primăria Focșani

0
448

În urma controalelor demarate încă de anul trecut de Primăria Focșani la locuințele ANL, reprezentanții municipalității anunță că au descoperite o serie de probleme. Este vorba despre o serie de locuințe care au fost subînchiriate fără drept. Concret, în urma controalelor s-a constatat că în apartamentele și garsonierele ANL respective nu locuiau titularii contractelor. Din acest motiv, 40 de contracte au fost rezilitate, iar locuințele urmează să fie repartizate persoanelor aflate pe lista de așteptare.

Iată, mai jos, un comunicat de presă al Primăriei Focșani pe această temă : Primăria Municipiului Focșani a desfășurat în ultimele luni o acțiune de control în cartierele ANL din oraș pentru verificarea respectării clauzelor contractuale, în special cele referitoare la interzicerea subînchirierii. Controalele au fost efectuate de către Corpul de Control al Primarului împreună cu Poliția Locală, verificările făcându-se chiar și de trei sau patru ori acolo unde au fost constatate nerespectări ale prevederilor din contractul de închiriere. În perioada 31.10.2017 – 10.11.2017 s-au verificat toate locuinţele din blocurile ANL situate în Municipiul Focşani. În perioada 08.11.2017 – 17.11.2017 s-au verificat toate locuinţele din blocurile ANL la care nu au fost găsiţi locatarii în urma primului control efectuat. În perioada 23.11.2017 – 09.12.2017 s-au verificat toate locuinţele din blocurile ANL situate în Municipiul Focşani la care nu au fost găsiţi locatarii în urma celui de-al doilea control efectuat. Pentru locuinţele unde nu s-au găsit locatarii nici în urma celui de-al treilea control efectuat, s-au lăsat invitaţii titularilor contractelor de închiriere în vederea prezentării la sediul Primăriei Municipiului Focşani, pentru a se clarifica situaţiile locative ale apartamentelor respective. Astfel, în urma controalelor în teren și a verificării documentelor, au fost constatate încălcări repetate ale prevederilor legale în sensul subînchirierii locuințelor ANL. În consecință, în peste 40 de cazuri s-a luat măsura rezilierii contractului, locuințele libere urmând a fi repartizate altor tineri focșăneni aflați deja pe lista de așteptare, așa cum este și corect. Anunțăm public faptul că aceste controale vor continua și pe parcursul acestui an, întrucât vrem să ne asigurăm că sunt respectate prevederile contractuale, dar să dăm totodată o șansă și altor tineri care sunt în prezent pe lista de așteptare. Și de fiecare dată când vom constata abateri, vom lua toate măsurile legale care se impun, inclusiv rezilierea contractului.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.