5 persoane din Vrancea infectate cu SARS-CoV-2 în stare gravă la spitalul din Adjud

0
1058

Autoritățile anunță că în acest moment, la nivelul județului Vrancea, Direcția de Sănătate Publică (DSP) monitorizează 1.102 persoane aflate în izolare la domiciliu și alte 10 ce sunt în carantină instituționalizată. Potrivit acelorași surse oficiale, în unitățile spitalicești din Focșani și Adjud 110 pacienți bolnavi de Covid-19 se află sub tratament, 5 dintre aceștia fiind internați în stare gravă la Secția de Terapie Intensivă a spitalului din Adjud. De la începutul pandemiei, 554 de persoane din Vrancea au fost confirmate pozitiv cu SARS-CoV-2, numărul deceselor fiind de 63. La această oră DSP a efectuat 7.191 de teste, numărul persoanelor depistate pozitiv ridicându-se la 1.010. „Prefectul Gheorghiță Berbece face un apel către locuitorii judeţului să respecte în continuare măsurile stabilite pentru perioada stării de alertă, mai ales că cifrele din ultimele zile au un trend crescător, dovadă că pericolul nu a trecut. Mulţumim tuturor celor care au înţeles că numai împreună vom reuşi să depăşim această perioadă”, anunță Grupul de Comunicare Strategică de la nivelul județului Vrancea.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here