6 cadre didactice din Vrancea au renunțat să mai susțină examenul de definitivare chiar în timpul concursului!

0
506

Astăzi, 22 iulie, cadrele didactice din Vrancea au susținut proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare. Dintre cei 105 candidați care au avut dreptul de a participa la examen au fost prezenți 101, 4 dintre aceștia renunțând din motive doar de ei știute să se mai prezinte. De asemenea, alți 6 dascăli au decis să se retragă din motive personale chiar în timpul examinării, în intervalul cuprins între orele 11.00 și 13.00. Centrele de evaluare vor primi 95 de teze susținute la 21 de discipline iar primele rezultate vor fi afișate pe 29 iulie la Școala „Oana Diana Renea” din Focșani și pe site-ul definitivat.edu.ro, contestațiile urmînd să fie depuse la centrul de examen în zilele de 29 și 30 iulie. Candidații vor afla rezultatele finale în data de 4 august. „Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice”, informează Inspectoratul Școlar Vrancea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here