9 agenți de poliție penitenciară au depus jurământul de credință La Penitenciarul Focșani

0
301

ADMINISTRAȚIA PENITENCIARULUI FOCȘANI, UREAZĂ BUN VENIT NOILOR ABSOLVENȚI AI ACADEMIEI DE POLIȚIE ALEXANDRU IOAN CUZA DIN BUCUREȘTI ȘI SNPAP TG. OCNA

Penitenciarul Focșani marchează astăzi, 02 septembrie 2022, un moment memorabil pentru noii membri ai personalului, care au fost numiți polițiști de poliție penitenciară definitivi, ca urmare a repartiției, după caz finalizarea perioadei de stagiu, și au depus jurământul de credință, act individual, solemn, cu înaltă încărcătură patriotică şi civică.

Într-un cadru festiv, în faţa conducerii unităţii și a colegilor, într-o atmosferă plină de emoţie, 1 ofițer de poliție penitenciară, absolvent al Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” din București, 9 agenți de poliție penitenciară, absolvenți ai SNPAP TG. OCNA și 1 agent de poliție penitenciară, încadrat din sursă externă, au rostit cu hotărâre, încredere și entuziasm jurământul de credință. Ceremonialul reprezintă un moment  încărcat de speranța atingerii unor idealuri înalte, dar și un legământ față de valorile sistemului administrației penitenciare, reprezentând baza dezvoltării unui spirit de loialitate, profesionalism, respect față de lege și față de drepturile fundamentale ale persoanelor custodiate. Ceremonia depunerii jurământului a fost organizată în data de 02 septembrie 2022, ora 10.00, la sediul Penitenciarului Focșani și a fost condusă de directorul unității, comisar șef de poliție penitenciară Bogdan Gabriel Teodorescu, care i-a asigurat pe noii colegi de sprijinul întregului colectiv dar totodată le-a reamintit acestora că în exercitarea funcțiilor publice în care au fost numiți trebuie să dea dovadă de responsabilitate, profesionalism, umanitate, demnitate și  să-și dedice, în fiecare zi, toată priceperea şi cunoștințele dobândite în slujba oamenilor.

Pe parcursul carierei, polițiștii de penitenciare se vor confrunta cu provocări în exercitarea atribuțiilor de serviciu în misiuni de pază, escortare și supraveghere, vor pune în aplicare legislația privind executarea pedepselor privative de libertate și a celorlalte măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în limitele competențelor stabilite prin lege. Le urăm noilor colegi „Bun venit și mult succes în cariera!” (comunicat de presă Penitenciarul Focșani, purtător de cuvânt:  Subcomisar de poliție penitenciară Ovidiu Popescu)

Revelion 2023 SARA Events
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.