Primăria Municipiului Adjud, Casa de Cultură ”Tudor Vornicu” și consiliul local al orașului, cu sprijinul Muzeului Vrancei și Teatrului Municipal ”Maior Gheorghe Pastia” din Focșani, va organiza un eveniment deosebit în seara zilei de 9 aprilie, eveniment dedicat împlinirii a 590 de ani de la prima atestare documentară a localității. Cu această ocazie, începând cu ora 18.00, Casa de Cultură „Tudor Vornicu” va găzdui o serie de spectacole susținute de Corul „Amadeus” al Colegiului Național „Emil Botta”, Muzica Militară a Garnizoanei Focșani, Cvintetul Consonanțe, Grupul folk „Zori” și Trupa „Distinto”. Totodată, în foaierul Casei de Cultură va fi organizată o expoziție de fotografie și obiecte din secolul trecut, intitulată „Trecut-au anii”, deschisă publicului larg în perioada 9 – 23 aprilie. Potrivit monografiei orașului, „prima atestare documentară a municipiului Adjud s-a făcut la 09 aprilie 1433, prin „privilegiul comercial” acordat de Iliaş Voievod, în care se arată că la intrarea negustorilor saşi în Moldova să se evalueze mărfurile acestora „In oppido nostro Egydhalm” (în oraşul nostru Adjud) şi să se plătească drept vamă câte patru groşi de fiecare marcă, la întoarcerea în Transilvania, aceeaşi sumă, în acelaşi oraş, iar la graniţă vama pentru vitele mari ce se vor exporta. Denumirea oraşului este de origine latină „Aegidius”, preluată de către maghiari sub forma de „Egyed” datorită legăturilor de comerţ ce se legaseră între zona extracarpatică de răsărit şi zonele transilvănene.

Primăria Adjud, eveniment special cu ocazia împlinirii a 590 de ani de la prima atestare documentară a localității






